Despre noi Agenție Clienți Agenți Francize HIRSH
HIRSH ADRESĂ DE VIAȚĂ NOUĂ
Principală
Despre noi
Agenții
Clienți
Agenți
Francize
Noutăți
CĂUTARE
IPOTECĂ
ASIGURARE
Calculator ipotecar
Credite ipotecare

DEFINIȚII

Creditul ipotecar este un credit de finanțare pentru cumpărarea de bunuri imobile, de obicei fiind stabilite perioadele de plată și taxele procentuale. De obicei, bunul imobil achiziționat servește drept garanție pentru credit.

Ipoteca este un contract privind punerea la dispoziție a creditului ipotecar în schimbul garantării cu imobilul. Ca garanție poate fi folosit nu numai imobilul cumpărat, ci și alt bun imobil care aparține persoanei cu titlu de proprietate.

ÎNTREBĂRI PE CARE TREBUIE SĂ VI LE PUNEȚI
  1. De câți bani aveți nevoie? De obicei creditele ipotecare reprezintă cea mai ieftină sursă de bani de pe piață. Din acest motiv, dacă vă planificați o renovare sau alte operații scumpe în locuința pe care doriți să o cumpărați, este de preferat să adăugați această sumă la creditul ipotecar.
  2. Cât puteți Dvs. să înapoiati? Aceasta este o întrebare critică. Majoritatea oamenilor sunt optimiști din fire, ei presupun că în final totul se va aranja cumva. Acest subiect merită cântărit bine și trebuie să vă acordați timp suficient pentru a discerne, calculând venitul lunar și cheltuielile lunare ale familiei. Să aveți în vedere și faptul că ratele creditului ipotecar pot să crească în timp. De asemenea, trebuie să aveți în vedere cheltuielile suplimentare (asigurarea de viață, asigurarea bunului imobil etc.).
  3. Dacă credeți că veniturile Dvs. vor crește, puteți face ajustări nu prea mari în ceea ce privește mărirea sumei de plată pe fiecare lună. Dacă Dvs. intenționați să măriți familia Dvs. și implicit să vă măriți cheltuielile, modificați suma de plată aferentă fiecărei luni în sensul micșorării acesteia. Important de reținut: penalizările pentru întârzierea plății pot fi foarte mari și aspre!
  4. Vă așteptați să primiți pe viitor sume mari de bani? În cazul în care răspunsul este afirmativ, atunci este de preferat să luați credit în condiții care permit rambursarea fără amenzi și sancțiuni bănești. În acest fel puteți rambursa creditul în momentul în care primiți banii, evitând consecințele de ordin financiar.
  5. Valoarea asigurării Bunului Imobil. Este important să înțelegeți faptul că asigurarea pentru imobil se poate încheia cu companii care nu au nici o legătură cu băncile de la care luați creditul.
  6. Condițiile creditului pot fi negociate cu banca? Răspunsul este evident și simplu: Da. Deși există oameni cărora acest fapt nu le este cunoscut, ca în toate organizațiile asemănătoare, și în cazul băncilor condițiile creditului pot fi negociate de la caz la caz.

CE POATE FI ȘI TREBUIE NEGOCIAT
  • Primul și cel mai important este comisionul băncii ( în procente). În ciuda faptului că în România creditul bancar pentru piața imobiliară nu este foarte dezvoltat, există o varietate mare de comisioane
  • Posibilitatea de a plăti anticipat creditul sau clauze contractuale ce permit ieșirea din programul de plată. Chiar dacă sunteți convinși că posibilitatea Dvs. de a plăti nu se schimbă în bine în viitorul apropiat, încercați să treceți în contract o clauză care să vă permită să plătiți anticipat creditul și cu o penalizare minimă. Chiar dacă Analiștii HIRSH sunt convinși de faptul că dobanzile la credite ipotecare vor scade, Dvs. trebuie să vă asigurați că există posibilitatea de a perfecta documentele de credit ipotecar în noile condiții.
  • Formule de recalculare a procentului. După ce au trecut câțiva ani de la semnarea documentelor pentru credit, poate veți fi nevoit să micșorați cuantumul plății și cea mai bună soluție pentru a ieși dintr-o asemenea situație este recalcularea soldului aferent creditului pe o perioadă mai lungă de timp.
  • Posibilitatea de „a îngheța” plata creditului pentru o anume plată. Chiar dacă Dvs. sunteți convins în ceea ce privește capacitatea Dvs. de a plăti în viitorul apropiat, încercați să includeți în contract o clauză care să vă permit㠄să înghețați” plata pe termen scurt pentru un procent minim.
  • Garanții, ipotecă și garanți. Majoritatea băncilor solicită garanții suplimentare sau garanți, dar în situația în care banca solicită mai mult de unul, încercați să excludeți această cerință din contract sau să schimbați alte condiții ale contractului în avantajul Dvs.
  • Valoarea asigurării. Conform legii ipotecare (art.), dacă ați luat credit ipotecar, sunteți obligat să vă asigurați Bunul imobil reprezentând garanția ipotecii, în cuantumul valorii totale a imobilului, pentru riscurile pierderii și deteriorării. În cazul în care valoarea totală a bunului imobil depășește valoarea creditului, atunci valoarea asigurării va fi echivalentul valorii creditului. Toate celelalte tipuri de asigurare – asigurare pe viață și pentru pierderea capacității de muncă, asigurarea de riscul pierderii și al deteriorării locuinței, asigurarea titlului de proprietate etc.- pe care banca le poate cere de la Dvs., nu sunt obligatorii. Încercați să le evitați.
  • Confirmarea prin documente a posibilităților de plată. Această modalitate poate ridica probleme pentru Dvs., în special dacă veniturile Dvs. oficiale sunt mai mici decât cele reale («salariul în plic»). Banca poate solicita documente care să confirme posibilitățile Dvs. de plată. Este important să rețineți faptul că, în primul rând, acest lucru nu este obligatoriu, în al doilea rând, câteva bănci nu cer acest tip de documente și, în al treilea rând, Dvs. puneți Bunul imobil ca garanție pentru plata creditului.

În orice situație vă recomandăm ca până la semnarea contractului să consultați un avocat. Dacă nu aveți un avocat specializat în imobiliare, firma Hirsh vă poate recomanda o firmă pentru consultații.

  Scrieți-ne: hirsh@hirsh.ro

Reproducerea oricăror materiale este permisă numai prin hirsh.ro. © 2005 HIRSH. Toate drepturile îi sunt rezervate.