|
|
ADRESĂ DE VIAȚĂ NOUĂ | |||||||||||||||
| ||||||||||||||||
|
Luna Mai a adus încă doi noi membrii familiei Hirsh România, două viitoare agenții, una în zona centrală Unirii iar a doua în Drumul Taberei. Francizații apreciază că deschiderea filialelor noi va avea loc în cursul lunii iulie 2005. Între timp a avut loc și cursul de pregătire a agenților din luna Mai, cu o participare mai redusă, dar cu multă energie și seriozitate. ![]() Vorbind de calități, filiala Baia Mare se dovedește a fi deosebit de eficientă în conștientizarea publicului în ceea ce privește serviciile oferite de firma Hirsh. 13 exclusivități au fost obținute în mai puțin de 2 luni, iar unele proprietăți se află deja în negocieri pentru vânzare. O serie de candidați așteaptă acum cu nerăbdare organizarea următorului curs de pregătire care va avea loc la sfârșitul lunii Iunie. Mărimea optimală a unei filiale Hirsh este de 10-14 agenți activi, iar volumul de muncă al acestora acoperă peste 40 de proprietăți de vânzare în exclusivitate, la orice moment dat, și peste 300 de clienți interesați în cumpărare. Aceste cifre duc la un număr constant de tranzacții, calculate la una per agent pe lună și la crearea unui magazin virtual. Cum știm când avem un magazin virtual funcțional? În momentul în care , pentru orice proprietate nouă, exclusivă, preluată de oricare membru al agenției, fiecare agent are 5 clienți serioși, filtrați, la care poate suna oferindu-le noua proprietate. Atunci agenții de la Hirsh Baia Mare vor ajunge fără probleme la o tranzacție pe lună, în mod constant.
La jumătatea lunii directorul Hirsh România, domnul Ricardo Franc, a participat la Finfair, Târgul Financiar, la workshop-ul dedicat promovării unui credit special pentru finanțarea afacerilor în sistem de franciză. Prezentarea făcută de Hirsh a provocat numeroase reacții în sânul presei și a publicului. Postul de televiziune ProTV a și profitat de această ocazie pentru a propune firmei Hirsh tratarea subiectului francizei de servicii în știrile de Sâmbătă seara, 21 Mai 2005. Domnul director Sorin Petru Varvara, familiar cu sistemul de franciză Fornetti, a făcut valuri în mediul de afaceri bucureștean declarând la ProTV că franciza de prestări servicii este acum în vizorul său, dânsul devenind de pe-acum unul din primii francizați Hirsh în București.
La jumătatea lunii directorul Hirsh România, domnul Ricardo Franc, a participat la Finfair,
Târgul Financiar, la workshop-ul dedicat promovării unui credit special pentru finanțarea
afacerilor în sistem de franciză. Prezentarea făcută de Hirsh a provocat numeroase reacții în sânul
presei și a publicului. Postul de televiziune ProTV a și profitat de această ocazie pentru a
propune firmei Hirsh tratarea subiectului francizei de servicii în știrile de Sâmbătă seara, 21 Mai
2005. Domnul director Sorin Petru Varvara, familiar cu sistemul de franciză Fornetti, a făcut
valuri în mediul de afaceri bucureștean declarând la ProTV că franciza de prestări servicii este
acum în vizorul său, dânsul devenind de pe-acum unul din primii francizați Hirsh în București.
O a cincea franciză Hirsh a fost achiziționată și va lua ființă în prima săptămână a lunii Iulie 2005 la Târgu Mureș. Domnul Claudiu Turjan, directorul agenției, a localizat viitorul sediu al filialei, în Piața Teatrului din oraș, și se află în plin proces de pregătire pentru activitate. Primul curs de pregătire al agenților Hirsh din Târgu Mureș va avea loc la începutul lunii Iulie 2005. Cu fiecare săptămână, tot mai mulți clienți ajung la noi prin recomandări, ceea ce face ca munca noastră să devină din ce în ce mai plăcută și mai ușoară. Hirsh România se extinde într-un ritm alert iar agenția pilot (Hirsh Cantemir) se află în plin proces de stabilizare, cu un target pentru sfarșitul lunii Iunie de 30 exclusivități (la sfarșitul lunii Mai erau 16). Numai prin acumularea a 30-40 proprietăți exclusive per agenție se poate ajunge la o tranzacție pe lună, în mod constant, pentru fiecare dintre agenți. Următoarele cursuri de pregătire a agenților imobiliari Hirsh se vor ține între 25-28 iunie la București, 4-7 iulie la Baia Mare, respectiv 9-11 iulie la Târgu Mureș. |
|||||||||||||||
| Scrieți-ne: hirsh@hirsh.ro |
|
|||||||||||||||