|
«INFOHIRSH», Nr. 1
Calendarul HIRSH
Datele Porților Deschise
La Mulți Ani!
Hirsh România are onoarea de a anunța un nou curs Carieră în imobiliar, prezentat de
domnul Ricardo Franc,
Managing Partner Hirsh România în perioada 17-20 iulie 2006, zilnic între
orele 10 și 17, la Camera de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București (CCIRB),
din Bd. Octavian Goga nr. 2, sector 4 (Podul Mărășești) - intrarea D, etajul 5, sala Dobrogea.
Cursul se adresează celor care și-au manifestat interesul de a deveni agenți sau francizați Hirsh
și au fost selecționați. Chiar și agenții mai vechi folosesc acest prilej pentru a-și reîmprospăta
multitudinea de informații și sfaturi pe care le oferă cele patru zile de pregătire. Nu o dată, cei
care au urmat cursul Carieră în imobiliar au declarat că, după absolvirea acestui curs, au
abordat orice problemă ivită din cu totul altă perspectivă, benefică pentru ei. De altfel, Ricardo
Franc obișnuiește să aprecieze activitatea la Hirsh ca fiind o școală de cariere. Vă așteptăm!
Pentru înscriere contactați-ne la 021-330.66.99 sau pe hirsh@hirsh.ro
Nu vi s-a întâmplat niciodată să vă pară rău ca ziua are numai 24 de ore, iar Dumneavoastră
aveți atâtea de făcut ? Și unde mai pui că, între timp, apar alte și alte probleme, din cauza
cărora lăsăm la o parte ce aveam de făcut până în acel moment! În momente din acestea, intervine
panica, teama că nu vom termina nimic din ce ne-am propus, că vom pierde încrederea celorlalți, că
vom acționa pripit și că vom face greșeli pe care, bineînțeles, nu vom mai avea timpul necesar să
le reparăm... Cum ne administrăm timpul? Cum să reușim să discernem între problemele critice,
importante și cele care suportă amânare? Iată întrebări la care va răspunde Ana Maria Cârstocea, pe
data de 6 iulie, ora 10, la sediul Agenției Hirsh Cantemir
din strada Între Gârle 11A, et. 1, ap.
2, tel. 021-330.66.99. Colega noastră va ține, pe parcursul a două ore, un seminar intitulat tocmai
Administrarea Timpului, care se adresează agenților Hirsh și nu numai. Sperăm să gasiți timp
pentru a putea participa! Vă așteptăm!
Ce înseamnă Ziua Porților Deschise? În accepțiunea generală, într-o astfel de zi, oricine
este interesat de ceea ce se află în spatele ușilor deschise este binevenit să viziteze, să se
informeze și să pună întrebări. La fel și în cazul Hirsh. Ziua Porților Deschise Hirsh a avut loc
în data de 30 iunie 2006, la Camera de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București
(CCIRB), din Bd. Octavian Goga nr. 2, sector 4 (Podul Mărășești) - intrarea D, etajul 5, sala
Dobrogea. Gazdă primitoare a fost domnul Ricardo Franc,
Managing Partner Hirsh România, care a
expus participanților cine este Hirsh, de unde vine și care îi este viitorul, pe care toți membrii
Hirsh îl clădesc împreună, la o adresă de viață nouă, cum este cunoscută compania Hirsh. Ar mai
fi de menționat că au fost oaspeți dintre clienți, impresionați de cartea de vizită și de modul de
lucru al agenților Hirsh, dar și oameni din alte domenii, cum ar fi asigurările. Ziua Porților
Deschise Hirsh a fost urmată de un seminar de imagine, ținut de Bogdan Gamaleț, director PR Hirsh
România. Se știe că, întotdeauna, ce avem de prezentat este la fel de important ca felul în care
prezentăm acel lucru. Și atunci cum ne prezentăm? Ce comportament adoptăm? Cum ne stăpânim
emoțiile? Cum vorbim la telefon? Iată doar câteva dintre problemele la care încearcă să răspundă
acest seminar. De ce ne punem toate aceste probleme? Simplu! Pentru că nu avem a doua șansă pentru
prima impresie...
Fiecare din noi am fost puși, măcar o dată în viață, în situația în care nu am putut lua o
decizie pe loc, iar atunci am recurs la răspunsuri gen Nu am timp, mă grăbesc, ori Nu știu acum,
să mai vorbesc cu un prieten. Sau, poate, am preferat să amânăm răspunsul după proverbul Noaptea
e un sfetnic bun. Asemenea răspunsuri, plus foarte multe altele, dar toate exprimând indecizia,
sunt primite de agenții Hirsh aproape în fiecare zi. Sunt aceste atitudini cele care folosesc
clientului? Sigur că nu. Orice amânare nejustificată a unui demers duce la ratarea acelui demers.
Seminarul de închidere DA/NU, care a avut loc în data de 23 iunie 2006 la Hirsh
Cantemir din strada
Între Gârle 11A, et. 1, ap. 2, tel. 021-330.66.99 și a fost ținut de domnul
Ricardo Franc, Managing
Director Hirsh România, a avut ca scop eliminarea îndoielilor și lămurirea neclarităților pe care
le pot avea clienții noștri. De multe ori, aceștia își clarifică aprecierile la adresa unei anumite
proprietăți în urma anumitor întrebări puse de agenții Hirsh. Rezultatul seminarului? Cu mult peste
așteptări. În aceeași zi, cu informațiile proaspete primite la seminar, agenții Hirsh au plecat pe
teren și au obținut șase contracte de intermediere imobiliară în aceeași zi! Pentru data
următorului seminar consultați site-ul nostru constant.
|